În următoarele două săptămâni vom explora o altă temă pe care o considerăm fundamentală pentru înțelegerea societății moderne și contemporane: secularizarea. Vom încerca să răspundem unor întrebări care cu greu permit răspunsuri simpliste: este procesul secularizării inevitabil și ireversibil sau, dimpotrivă, acesta pare să se fi lovit deja de propriile-i limite, cauzând fenomene precum alienarea, intensificarea crizelor de identitate, a depresiilor, etc.? Mai poate Biserica avea vreun rol în spațiul public într-o societate democratică, capitalistă și liberală? Poate teza religiilor politice să explice apariția contraculturii sau a altor refugii iraționale, psihologice și emoționale, pe care le vedem îmbrățișate de mulți dintre oameni? Mai putem vorbi despre existența unor oameni morali într-o ordine socială și politică care a abandonat fundamentele religioase? Acestea sunt doar câteva dintre nenumăratele frământări pe care le ridică tema ce o vom aborda în următoarele două săptămâni.
Dacă înțelegem secularizarea ca o filosofie ce propune golirea spațiului public de pretenții metanarative religioase sau de altă natură, atunci „clasicii” liberalismului și iluminismului sunt candidații evidenți pentru titlul de „Părinți ai ordinii seculare”. Dar revoluția științifică și criza metafizicii clasice trebuie să fie în mod obligatoriu introduse în ecuație, întrucât liberalismul se „hrănește” dintr-o viziune în care lipsesc cauzalitatea formală și cea finală, și în care natura și societatea pot fi reconfigurate în orice mod sub forța rațiunii și a investigației științitice.
Vor rămâne întotdeauna diversități importante în Europa, în special în privința limbii. Și, chiar dacă există culturi naționale diferite, există totuși destule asemănări între ele pentru a putea vorbi de o cultură europeană – desigur, o cultură mai degrabă diversă decât una uniformă. Există rădăcini comune, iar una dintre ele este în mod cert creștinismul. Însă aceasta nu este singura. Mai există experiența comună a culturii medievale, a umanismului, a construirii statului național, a iluminismului și a industrialismului, pentru a numi doar câteva.
Zăbovind ceva mai mult prin bisericile ortodoxe de la noi, un ochi vigilent nu poate să nu remarce separarea pronunțată dintre viața cotidiană a laicilor și viața acestora în Biserică. De ce existența mirenilor are în general doar o intersecție minoră cu viața eclezială? De unde respingerea reciprocă la nivel profund dintre laici și Biserică? După părerea mea, cauzele trebuie căutate cu răbdare și nepărtinire în rândul abaterilor de la însăși esența constitutivă a Bisericii ca fenomen social – ce se definește etimologic ca adunare a credincioșilor – iar un posibil răspuns paradoxal îl văd în însăși încercarea Bisericii ca instituție de a atrage cât mai mulți credincioși.
O învățătură poate fi reprezentativă pentru o biserică într-o perioadă de timp particulară, însă probabil nu pentru întreaga Biserică sau probabil nu într-un mod care să fie relevant și pentru momentele ulterioare pe care le va traversa acea biserică. O învățătură nu poate fi exprimată într-o formă ultimă, corespunzătoare adevărului pe care îl vizează. O asemenea învățătură are autoritate în măsură în care se va dovedi realmente reprezentativă, atât pentru comunitatea creștină, cât și pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este niciodată scutită de reflecții critice, spre deosebire de Evanghelii, așa cum sunt ele mărturisite în Scriptură.
Această discrepanță posibilă între ierarhia ontologică a bunurilor și structura de preferințe ale indivizilor, așa cum se reflectă ea în sistemul de prețuri, este una din principalele surse care alimentează reacțiile anti-moderne. Cu cât discrepanța este mai mare, cu atât reacția anti-modernă este mai virulentă.
Dincolo de problema validității tezei lui Weber din punct de vedere istoric, teologic sau sociologic, ceea ce consider remarcabil este importanța fundamentală pe care poate să o aibă o credință puternică religioasă sau metafizică în formarea unei culturi și a unei civilizații.
Într-un ton tăios și destul de acuzator, Voegelin îi reproșează lui Luther că a distrus „echilibrul existenței umane” și „nucleul culturii spirituale creștine”, deschizând astfel drumul unei interpretări politice eronate nu numai a istoriei, dar a realității ca atare. Scopul lui Voegelin nu este să chestioneze teologia lui Luther, ci implicațiile politice și existențiale care decurg din ea: deresponsabilizarea omului față de semenii săi și devalorizarea spiritualului în favoarea materialului.
Intuiția pe care o am este că teologia academică a fiecărei confesiuni e destul de mult decuplată de practicile sociale și politice ale oamenilor din acea confesiune. Elemente din gândirea teologică (discursivă) pot fi folosite sau nu la luarea deciziilor, alături de multe alte resurse și în funcție de interese extrareligioase. În arenele de acțiune de tip ostromian toate situațiile sunt relativ unice, capitalul spiritual jucând un rol alături de mulți alți factori.
Am vrut să vedem dacă invitații noștri consideră că există o legătură între pluralismul religios, toleranța politică și Reformă, dacă sunt de acord cu teza weberiană conform căreia apartența religioasă influențează în mod direct sistemul economic și, nu în ultimul rând, dacă cred că protestantismul a dus la nihilismul și relativismul contemporan. Rezultatul este, credem noi, deosebit de interesant și intrigant, căci dă naștere unor probleme și întrebări demne de reflecție. Le mulțumim invitaților noștri pentru că au acceptat invitația de a răspunde acestor întrebări!
Este izbitor de curios și ciudat cum, în contextul nostru modern, moralitatea și etica sunt considerate un subiect de însemnătate publică, în timp ce Dumnezeu este privit ca un subiect ezoteric, care interesează doar teologii și „oamenii care se preocupă de regulă de genul acesta de lucruri”. Însă nu a fost dintotdeauna așa și merită într-adevăr să ne întrebăm cum am ajuns în această situație și ce putem face în legătură cu ea.
Preferințe pentru modulele cookie
Folosim cookie-uri pentru a ne optimiza site-ul și serviciile.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic este necesar pentru a crea profiluri de utilizator spre a trimite publicitate, sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri similare de marketing.
